Friday, January 22, 2016

LOTERIA LUI DOGARU - 100 MILIOANE EURO

                               Alexandr Dughin şi Vona Gabor la Jobbik acasă

 După Daciada şi Cântarea României, politrucii din sistemele de siguranţă, 
ordine publică,apărare, pompieri, jandarmi, penitenciarişti, au inventat o nouă 
competiţie: Dogariada. 
Dogariada este o întercere în care nu primează calităţile vocale şi interpretative, 
şi nici aptitudinile fizice de a fugi, a arunca sau a înnota. Criteriul de calificare 
este tembelismul şi prosteala pe faţă, comise de un şarlatan pe care
nemţii sau saşii îl poreclesc Der Dikke Schil, englezii The thick skin, 
iar românii neoşi îi spun Moşteacă. 

                                  Şedinţă de Comandament Dogaru-Dughin 


Ultima păţanie a lui Moşteacă este şantajarea puterilor din statul nostru democrat, că ne va arăta el cine este, dacă nu se va elimina articolul 40 din 
Legea nr. 223/2015. 
Iaca scârţ, nu se poate legal. Pe lângă faptul că este o cerere îndreptată greşit, 
este şi o aberaţie juridică. 
Dar să vedem cine este acest personaj? Mai de mult a păcălit o judecătoare să-i 
înregistreze un fel de sindicat al cadrelor disponibilizate, care conform statutului
nu au făcut parte din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ci doar au fost aparatnici  de partid care 
propagau stalinismul şi leninismul în rândul clasei muncitoare, prea mult asuprită
de partidul stat aflat la conducere înainte de anii 90. 
Cu statutul în buzunar (că avocatul care l-a redactat spune că nu a primit nici în
ziua de azi onorariul) a mers la un Internet cafe şi a rugat un tânăr viitor sindicalit
să-i facă un blog. A tot publicat el pe acest blog, până când în jurul lui s-au strâns 
unii şi alţii, cărora le promitea funcţii şi grade cu nemiluita.

                                   După ce a plătit toate facturile şi impozitele, 
                     acest pensionar a mai rămas cu doar 0,50 lei să trăiască o lună

Taxa iniţială de înscriere era de 500 lei, cotizaţia lunară de 100 de lei şi cotizaţia
pentru aşa zise acţiuni în justiţie 2.000 lei de persoană. 
Ori dacă el declară că are în subordine 30.000 de sindicalişti, şi a debutat prin 2008, 
să tot fi colectat Moşteacă vreo 40 de milioane de euro, de pe la păcăliţi, başta 
injecţiile de capital de lucru primite de la băieţii care au înlocuit dictatura proletari-
atului cu dictatura băncilor străine şi a fiscului nefiscalizat. 
Adică ce-i acolo vreo sută de milioane de euro, cheltuiţi de acest ONG când are balta peşte.
El vinde bilete scumpe, promite marea cu sarea, se aprinde şi latră la microfon, da nu se 
ştie ce a făcut cu banii că nici măcar de tuns nu s-a tuns, şi nici dinţi în gură nu şi-a pus. 
Umblă şi acum avocaţii după el sa le plătească onorariile pentru aşa zisele procese ale 
sindicatului. 
Dar dacă Doamna Paliu Anca Dragu nu a impus încă impozit pe prostie, Moşteacă 
convoacă mitinguri peste mitinguri, strigă la oameni să ocupe gările,  că trenuri nu 
mai avem, şi ocupă domeniul public al străzii din faţa Guvernului şi strigă la jandarmi 
prin portavoce, pentru că nu interesează pe nimeni ce spune el, care ca un pretins 
istoric ar trebui să ştie că armata a fost depolitizată, iar sindicatele, conform legii sunt 
interzise militarilor, care pot ieşi la raport pe cale ierarhică până la şeful statului, pentru 
a li se rezolva o problemă, şi nu au dreptul legal să delege pe un neica nimeni să 
atragă ura societăţii civile, deoarece de bine de rău militarii nu au cele mai scăzute pensii, 
ci marea masă de pensionari civili, care abia îşi mai duc zilele. Sprijinit din umbră de 
Jobbik şi oamenii lui Vona Gabor şi Alexandr Dughin un pretins nou RasPutin, Moşteacă 
mânjeşte cu noroi armata, instituţiile statului, îmbracă oamenii în culorile steagului 
secuiesc, generând panică şi creşterea gradului de depresie şi de stres al colegilor 
nostri, care potrivit evidenţei informatizate în proporţie de 35% nici nu apucă vârsta 
de 60 de ani pentru a mai beneficia de pensie.
                                  Până şi marele Economist George Soros face
                                semne cum a făcut  Elena Udrea în Parlament

Da Moşteacă nu se lasă, dă Comunicat după comunicat şi instigă oamenii la dezordini
şi acte ostile împotriva statului. 
Îi recomandăm să justifice mai întâi ce a făcut cu suta 
de milioane de euro, păpaţi de la sindicalişti, şi de la sponsorii săi globalişti, şi apoi să
vină să pretindă ceva de la stat. De fapt, credem că acestui personaj i s-a făcut de o 
concentrare de lungă durată la Beciul Domnesc, poate că de acolo ne va lumina şi pe noi 
cum stă treaba şi publică totuşi ceva...
 La noi există o singură structură care înglobează toate asociaţiile de rezervişti, 
recunoscută de autorităţi, restul nu contează. 
Moşteacă nu se poate reprezenta nici măcar pe sine însuşi, dar să mai pretindă
că reprezintă oastea cea mare a ţării.
Onoare şi respect Apărătorilor Patriei România!  
Glorie eternă Eroilor Români din toate timpurile şi locurile, care s-au jertfit
pentru apărarea teritoriului, populaţiei, economiei a tradiţiilor şi culturii noastre,
pomeniţi şi nepomeniţi, ştiuţi şi neştiuţi. 
Noi dorim Pace şi Prosperitate pentru toţi românii indiferent de naţionalitate, 
etnie, cultură, şi unitate pentru tot poporul nostru greu încercat în istorie.
LINIŞTE ŞI PACE ÎN LUME NU RĂZBOAIE ŞI DEZASTRE 
UNITATE PENTRU TOŢI ROMÂNII NU DEZBINARE ŞI DISCORDIE  



No comments:

Post a Comment